Educaţie
-
Profesori români, vi se pregăteşte ceva! Şi nu miroase a bine!
-
-
Motivele invocate anterior de către guvernele prezente şi trecute pentru reducerea personalului didactic erau în mare dorinţa de creştere a calităţii actului educaţional, dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor şi cel puţin(probabil) competenţele cheie la nivel european. Cu alte cuvinte, nu e suficient că ţara ne vrea de preferat şi în majoritate cu inteligenţă redusă, trebuie să fim proşti europeni , ca sa nu cumva să sărim calul, graniţa pardon şi să luăm , cum facem acum, locurile de muncă ale proştilor lor, mult mai bine educaţi şi …
-
-
Reducerile anunţate cu surle şi trâmbiţe, chipurile pentru a creşte eficienţa cheltuirii banului public(de către alte ministere mai agere), vizează de fapt o problemă de control asupra celor care pot să vadă prin abureala politică electorală sau pre şi care pot pregăti oameni capabili să facă acest lucru şi în viitor-cadrele didactice. Să facem un exerciţiu de proiecţie a celor ce se vor întâmpla în acest an în şcoli:
-
iepurele politic fuge pentru sindicate la fel cum a fugit iepurele guvernamental în perioada electorală, oferindu-şi spatele în mod gratuit pentru a fi muşcat de cei orbi, care nu văd curtea plină de mistreţi graşi care ieşeau agale pentru a se pregăti în linişte pentru o nouă masă . Acum sindicatele din învăţământ urmăresc cei 15000 de iepuri nesemnificativi, uitând că urmează etapa a doua, de reducere a posturilor prin comasări de clase şi şcoli, probabil alte 15 000 şi , cel mai important, noua lege, cu modificările de substanţă curriculară gândite contabiliceşte şi politic, astfel încât să ofere puterii o masă de manevră împotriva sindicatelor, de peste 40-50 000 de cadre, controlabile uşor datorită sărăcirii continue ale acestei categorii sociale.(scăderea estimată după toate cele de mai sus cumulate va fi în jurul cifrei totale menţionate).
- În plus, gândiţi-vă că se urmăreşte consecvent controlabilitatea maselor prin simplul fapt al convergenţei enunţurilor şi activităţilor de manipulare de până acum: parlament unicameral cu număr redus de parlamentari, idee falimentară în multe democraţii cu tradiţie dar care creşte accesul puterii către controlul acestora prin posibilităţi crescute de corupţie măcar prin creşterea sumelor necesare pe cap de parlamentar şi, mai logic, pentru pregătirea alegerii preşedintelui de către parlament; reducerea numărului de bugetari pentru încadrarea în normele FMI, dar care oferă posibilitatea reducerii nemiloase a salariilor folosind abordarea “nu vrei salariul x, eşti liber, găsesc alţi 20 care vor dori acest lucru!”, “100 de lei în plus” pentru anii dinaintea alegerilor vor aduce toţi înfometaţii crizei la vot iar respectarea legilor va fi facultativă pentru putere, din motivul evident că o masă de săraci “proşti”(sau mai degrabă fraieriţii crizei) nu va avea resurse pentru recâştigarea drepturilor în instanţe.
-
În sprijinul acestui lucru vedeţi ce s-a întâmplat de fiecare dată când cineva din rândul puterii a anunţat că nu se va întâmpla ceva: nu se scumpesc gazele şi s-au scumpit, nu se concediază oamenii şi asta se face, nu se reduc salariile, dar asta se întâmplă prin legea unică(salariul net, cel care contează pentru salariat), va creşte economia -şi nu se poate în regim de scădere a producţiei şi respectiv a consumului , mai recent, FMI nu are dreptate cand spune că vor fi 1000000 de şomeri, şi e clar că nu numai că are dreptate, dar ţintele economice spun că numărul e minim.
-
Sintagma “Noi nu ne vindem ţara !” este de multe ori contrazisă, cel mai recent de către premierul israelian care spunea că ei pot cumpăra Ungaria, România, Polonia ceea ce este un progres uimitor pentru o ţară mică precum a lor! Cu alte cuvinte nici nu mai e nevoie să o vindem noi că o cumpără ei fără să vrem!
-
Nu vor conta criteriile de competenţă ci versiunea reducerii convulsiilor sociale, adică reducerile de personal cu minimum de scandal posibil şi criteriile (aşa zise) de evaluare a performanţei cadrelor didactice publicate deja împreună cu politizarea conducerii (descentralizate !sic!) vor justifica în mod formal acest lucru.
-
Se vor oferi programe de recalificare sau opţiunea de exercitare a liberei circulaţii în Europa şi în lume, fără decenţa de a oferi salarii compensatorii în concordanţă cu perioada lucrată în învăţămînt.
-
Elevii şi părinţii vor fi consultaţi formal, ca şi până acum, oferindu-li-se iluzia că măsurile luate sunt pentru binele elevilor, ca şi când se poate face bine cu forţa! Şi mulţi vor primi acelaşi răspuns ca şi mine, când, dorind să scriu despre problemele vechii legi propuse de cabinetul anterior, am primit comentariul “scrie, poate îl va citi cineva”. Este adevărat că avem o criză de sistem , cu metode verificate ca ineficiente în majoritatea ţărilor europene şi cu ţinte ideale în condiţiile în care unii nou intraţi în sistem îşi dau seama că datoria lor e să supravieţuiască împreună cu familia lor şi nu să ofere o educaţie de calitate elevilor, care se află în situaţia de a fi încadraţi astfel în categoria “obiecte de inventar” şi pe care dealtfel , cu excepţiile de rigoare, nu îi deranjează acest lucru atât timp cât îşi primesc notele peste medie fără un efort prea mare.
-
Pregătirea pentru competenţele de viaţă, ideală de fapt pentru creşterea adaptabilităţii absolventului la sistemul concurenţial în curs de dezvoltare, oferă alt os de ros pentru cei ce doresc să piardă din vedere esenţialul: pregătirea fundamentală a acestor competenţe îî revine familiei ca decident principal pentru copilul propriu, în rest este dirigenţia preluată ad-hoc şi trecută la rang de lege , fără a ţine cont că baza educaţiei este formată şi din cunoştinţe. Un corolar este „formaţi-i voi că vi-i luăm noi”!
-
Un alt punct important este evaluarea multicriterială şi obiectivă a muncii cadrelor didactice, de obicei pe buzele tuturor celor ce au în suflet dorinţa de a-i înşela pe ceilalţi. Nu se doreşte de fapt acest lucru pentru că, exceptând conducerea superioară a ministerului, numită politic, s-ar produce schimbări majore la nivelul căţeluşilor care trebuie să latre pentru a distrage atenţia de la problemele importante şi de a controla situaţia la nivel inferior pentru a nu face valuri “sus”. Şi cum aceştia au fost numiţi pe alte criterii decât cele obiective, uneori la limita de jos a legii, denumiţi în mod formal manageri sau directori deoarece au nevoie de cursuri în fiecare weekend sau la nevoie la nivel local pentru a rezolva sau a li se rezolva anumite probleme , nu au nevoie de criterii echidistante şi obiective de apreciere pentru că astfel ar cădea şi ei în plasa lor, sinucigându-se prin corectitudine.
-
Am găsit şi oameni, profesori universitari sau preuniversitari care deja întrezăresc aceste lucruri dar, din aceeaşi dorinţă de a da sfaturi ca şi mine, se aruncă din păcate în direcţia „iepurilor”-momeală deşi ar putea lua o atitudine mult mai tranşantă referitor la realităţile actuale. Sau poate este o momeală în momeală, dubla distragere a atenţiei care poate fi, în tandem cu o propagandă media bine aleasă, un mijloc de control al celor ce urmează a intra în arena reformei.
-
Din păcate deşi am întâlnit şi puţini români fericiţi, am găsit nefericiţi, ca să nu spun altfel, ce încă trăiesc cu impresia că a fost perfect ceea ce au făcut până acum. Mă refer la toţi cei care vorbesc de o evaluare obiectivă, restructurare sau acordare de premii tot pe criterii obiective fără măcar să fi auzit de noţiunea de normare. Ba chiar cineva cu foste funcţii ce i-ar fi permis să afle despre această problemă mai crede încă existenţa normării activităţii didactice în statutul cadrelor didactice. Ca şi când simpla existenţă a fişei p(r)ostului a fost dată uitării, ba chiar mai mult, nu se mai cunoaşte nici rolul acesteia. Şi astfel profesorul şi beneficiarul nu cunosc exprimarea cantitativă a muncii de profesor, neputând decât să se plieze pe o listă de aşa zise criterii sau indicatori de performanţă care servesc aceluiaşi scop ca şi legile de acordare a pensiilor speciale: interese personale de etapă, urmate de “după noi , potopul!”.
-
Un cunoscut a dovedit o mare putere de pătrundere exprimând o opinie relativ banală dar care poate conţine un mare adevăr pe care îl cunoaştem dar nu l-am conştientizat încă: nu avem voie să dezvoltăm industria sau agricultura intensivă pentru că deranjăm “baronii “ externi. Tot ce avem voie să facem este exportul IT cu consultanţă externă, agricultură ecologică dar cu productivitate redusă, turism şi servicii- republică bananieră, ce mai! Avem voie să exportăm inteligenţa pe care nu putem să o stimulăm în numele crizei, stimă pentru Daniel Iancu, dl. Gherman şi alţii care au sesizat bine că avem doar dreptul să pierdem tot ce poate aduce un ban în România şi să contribuie la dezvoltarea ţării. Gândiţi-vă că, în loc de a veghea la respectarea legilor, reducem accesul la educaţie pentru elevi impunându-le să nu înveţe fizică nucleară că e periculoasă(nu ai voie să deţii echipamente pentru că???), nu ai voie să deţii detectoare de metal pentru că vei fura comorile îngropare(probabil pe principiul enunţat de Sven Hassel-priveşte-i pe toţi ca pe nişte tâlhari până la proba contrarie), nu trebuie să mai învăţăm decât pe baza competenţelor de viată pentru că nu trebuie să ne gândim decât la supravieţuire şi cum să-i distrăm pe alţii(care deja se distrează pe seama noastră!)- cine a murit oare după ce a introdus “Cântarea României” şi cenaclurile şi oare de ce, ca să ne întoarcem la stadiul de maimuţe dansatoare în cuşcă?
-
Toate acestea se bazează de exemplu şi pe reducerea orelor de fizică: reducerea numarului de ore pentru o stiinta cu caracter aplicativ deosebit, singura care studiaza toate fenomenele naturii si pentru care, dupa cum spunea si Einstein, matematica ii este unealta, stiinta care creaza abilitati practice legate direct de viata, va conduce la generatii de elevi, poate absolventi, incapabili sa creeze altceva decat exprimari de tip social si capabili doar sa integreze entuziasti know -how-ul primit pe bani grei de la colegii lor plecati in tari care stiu ce valoare are educatia in fizică. Vedeţi ultimul ordin publicat pe edu.ro, către preşedinţii de olimpiade şcolare: aceştia trebuie să solicite declaraţii scrise de la membrii comisiei centrale că nu vor întreprinde nici o acţiune care să insinueze că aceste concursuri nu au fost corecte(nota celui care interpretează:”chiar dacă aşa e!”), în condiţiile în care respectarea regulamentului concursurilor şcolare a fost şi este la bunul plac al unor membri “marcanţi” care nici măcar nu ştiu ce se studiază şi ce nu în sistemul preuniversitar, pentru ei elevul fiind pregătit numai la clasă indiferent de faptul că materia studiată se află sau nu în planul de învăţământ şi refuzînd orice posibilitate care este acceptată în orice alt stat UE(vezi CV Europass) ca unele cunoştinţe să fie aportul educaţiei non formale. Prin aceasta nu înţeleg neapărat educaţia primită la Palate şi cluburi ale copiilor, unităţi subordonate ca toate celelalte interesului politic denumit „ideal educaţional”(din păcate, pentru că oamenii care erau cu adevărat apreciaţi au fost obligaţi să plece de acolo) de a-si aranja la nivel local plata unor datorii, ci educaţia cu adevărat complementară, primită la cererea elevului şi care să-i ofere cu adevărat soluţii şi aptitudini necesare traiului decent în prezent şi viitor.
Culmea e că am găsit foarte mulţi elevi, peste numărul care ar fi numiţi excepţii, care au sesizat aceste adevăruri spuse sau nespuse.
-
În orice condiţii, formarea noastră ne va obliga să muncim pentru copiii noştri în orice condiţii dar este păcat că este o „facile descensis averni” pentru cei care mai vor să se dedice acestui lucru!
Ave! Morituri te salutant!
Despre mult-doritul sistem educaţional şi alte altele ca el…
Gata, s-a votat, rămân posibile doar amendamente…..
1. În discutie intrau toate abordările legislative , nu numai codul;varianta comisiei prezidenţiale este neclară şi incompletă deşi mai modernă, aducând nou tendinţa restructurării masive a reţelei şcolare şi nu restructurarea actului educaţional pentru elevi, aşa -zisa ţintă.
2. Problema nu poate fi rezolvată decat daca se accepta faptul ca multi oameni cu expertiză reală, cel putin in preuniversitar, nu au fost invitati decat prin sistemul dezbaterii publice, acelasi sistem care mi-a spus “scrie, poate citeşte cineva!”, desi pentru criteriile de evaluare fusesem solicitaţi să propunem “ceva” ce nu seamana nici pe departe a evaluare, darămite echitabilă; Asumarea răspunderii guvernamentale fără discuţii în comisiile de specialitate este un act iresponsabil pentru viitorul educabililor noştri.
3. Sistemul actual precum şi preconizata evaluare prin teste este irelevanta chiar si prin soluţia adoptării testelor PISA. S-a făcut destul rău societăţii româneşti prin eliminarea ştiinţelor din cultura generală, acum se doreşte perpetuarea stării actuale prin menţinerea testelor naţionale sau oricum ar fi numite, metodă care a condus la optiunea părinţilor de a-şi obliga copiii să înveţe doar la matematică, română, istorie SAU geografie în clasele a 8-a sau a 7-a şi a 8-a, ceea ce a condus la diminuarea masivă a interesului pentru ştiinţele fundamentale. Soluţia este evident o evaluare tip concurs, la vârsta la care elevul şi nu neapărat părinţii lui poate înţelege ce înseamnă opţiunea pentru viaţă. Înţeleg prin aceasta vârsta de 16 ani, si se poate discuta cu orice psiholog acest lucru. Această evaluare sprijină compatibilizarea învăţământului românesc cu cel European, unde sistemul 6-3-3 este răspândit.
4. grupa pregătitoare nu trebuie să iasă din grădiniţă pe motivul justificat de stadiile de dezvoltare a intelectului copilului mic, dar se pot imagina activităţi comune. Eu văd grădiniţa de 3 ani, primara de 6 ani, gimnaziul de 3 şi liceul de 3, cu mutarea în fosta şcoală cu clasele I-VIII, cu un curriculum flexibil şi puternic de limbi-comunicare -socializare-ştiinţe în primar, limbi şi comunicare-ştiinţe aplicate-om şi societate în gimaziu şi puternic specializat în liceu pe filiere. Dar nu mai trebuie să existe generaţii de sacrificiu cum am fost noi, cu 2-3 manuale pe disciplină…şi nici o libertate prost înţeleasă şi abordată sub numele de democraţie: suntem chemaţi să oferim un serviciu şi asta trebuie să facem, cine nu e mulţumit de profesionalismul nostru poate să îşi găsească orice înlocuitor care respectă standardele naţionale.
5. Evaluarea cadrelor didactice dupa asa zise principii este sublimă dar mai bine lipsă … in lipsa unei normări clare a actului educaţional şi a salarizării corespunzătoare. 6% din PIB este inutil din moment ce finanţele decid ca o lege se aplică doar dacă sunt bani…. exemplele nu sunt numai din învăţământ, vedeţi mediul, unde se aruncă cu vorbe despre susţinerea proiectelor de utilizare a resurselor regenerabile dar banii se vor da doar dacă ministerul va avea fonduri. Este corect să prevedem în lege acelaşi lucru, eventual sub forma: rezultatele educaţiei- finalităţile-evaluarea cadrelor, etc vor fi aplicate doar dacă bugetul alocat învăţământului va depăşi 6% şi în acelaşi procent. Pare o abordare sindicalistă dar nu este decât dorinţa unui grup de oameni, părinţi, elevi şi profesori, care nu doresc să-şi vadă terfelită munca/elevii/copii şi să dea cu piciorul unui viitor mai bun.
Personal încerc să propun un sistem de evaluare coerent, în care principiul de bază să fie echitatea, dar nu îl văd şi aplicat în condiţiile prezente. Mai este o problemă denumită în general drepturi de autor care la noi în învăţământ este trecută sub numele de autor colectiv…..sau mai simplu autor redenumit.
5.Formarea continuă nu se poate face în condiţiile în care fiecare partid ajuns la putere, numindu-şi oamenii proprii în anumite funcţii redefineşte ad-hoc priorităţile de formare. Astfel au fost aruncate resurse imense pe apa sâmbetelor politice, unul dintre exemple fiind reforma iniţiată cu finanţare externă în 1998, pe management instituţional, astăzi o groază de conducători formaţi la şcoala de weekend de la judeţeana de partid erijându-se în mari manageri şi fiind supăraţi că li se cere demisia. Stabilirea necesităţilor de formare se poate face doar în condiţiile în care acest lucru nu este inclus cu necesitate în evaluare ci doar neefectuarea minimală a sa trebuie să conducă de exemplu la o îngheţare salarială. Azi cine se formează mai mult se poate forma şi mai mult dar dacă returnează ceva sistemului sau nu este neinteresant. Şi aici elevii sunt cei ce au ceva de spus, chiar şi părinţii lor, comunitatea poate face doar recomandări referitoare la inserţia profesională, bună ideea referitoare la analiza contribuţiei comunităţii. În plus ar trebui combinată cu declaraţia managerilor referitoarem la apartenenţa politică la fel ca şi la cazier, deşi aş prefera un puşcăriaş în loc de un căţel sau traseist politic in funcţia de manager.
6. Legea preuniversitarului trebuie separată net de cea a învăţământului universitar, niciodată un profesor universitar nu va “coborâ” decât condescendent asupra “celor mici” deşi se uită că avem aceleaşi studii. Plus regimul de castă, salariile neruşinate ale unor aşa zişi universitari care batjocoresc numele de profesor prin modul de accesare al funcţiilor şi susţinerea juxtapusă a normelor pentru un salariu năucitor. Studenţii de asemenea trebuie să aibă un cuvânt greu în senat.
7. Trebuie încetată dictatura contabilă, nu există nicăieri, în nici un sistem, un asemenea rol de director atribuit unor oameni fără expertiză didactică. Deşi se practică, nici o decizie referitoare la unităţile şcolare nu trebuie luată cu avizul contabilului alta decât achiziţiile sau verificarea bugetului. Sau înlocuim directorul cu contabilul sau juristul şi redenumim şcoala ca Scoala.S.A. Cu alte cuvinte, la fel ca liderul de sindicat, contabilul nu are ce căuta în CA decât dacă se discută bugetul sau priorităţile de alocare a fondurilor, etc, altfel nu trebuie să aibă drept de vot. Şi aşa el avizează exerciţiul bugetar şi îl şi aprobă, probabil ca să nu fie dubii. Referitor la educaţie este la fel de inutil cum suntem noi dacă îi cerem să mute cheltuielile dintr-un capitol în altul fără justificare. Şi în momentul de faţă el avizează calificative şi eventual învaţă şi directorul ce să facă cu şcoala! Gândiţi-vă că urmează teoretic o descentralizare în care un primar poate fără prea multă şcoală poate decide ce să înveţe elevii pentru că asta e viziunea sa, eventual afişată cu mult tam-tam ca fiind emanată din rândul celor sub 50% votanţi ai săi…
8. Angajarea personalului didactic nu poate reveni încă directorilor până cînd nu se acceptă eliminarea politicului din şcoală. Iar CA este şi mai politic de când există reprezentanţi ai conducerii locale, aleasă politic. Totul este găsirea unui echilibru între nevoile tuturor actorilor educaţionali pentru slujirea elevului şi a întregii societăţi prin educarea acestuia.
9. Legea trebuie să înlocuiască toate legile din sistem, să fie în concordanţă cu codul muncii şi să rezolve clar orice problemă. Ceea ce nu e cazul acum iar lucrurile nu vor fi rezolvate printr-o dezbatere publică sau o asumare de răspundere. Iată, pe genunchi sau altfel voi face şi eu o variantă de lege şi îmi voi asuma răspunderea în faţa Parlamentului, ce şanse credeţi că am să fiu credibil din moment ce nu există decât imunitate şi nu răspundere ministerială. Şi asta loveşte din păcate în minister şi nu în comisia prezidenţială, cu unii specialişti adevăraţi pe care îi stimez dar care au plecat la colindat de această dată şi ce e mai frumos, nu au de dat socoteală nimănui! nu jucaţi cu aceleaşi cărţi şi pierderea e a noastră. Că această comisie vizează direct desfiinţări de unităţi şcolare ca şi ministerul este de înţeles, dar aţi făcut o proiecţie-scenariu de tip what if? Nu doriţi afectarea majoră a sistemului dar e de amintit că este mai uşor de tratat un şchiop decât o cangrenă. Şi culmea e ca se dă de înţeles că primează interesul elevului! Haida-de, mai degrabă ne asumăm răspunderea că ştim noi mai bine interesul elevului sau , mai corect, ştim noi ce nu vrem să ştie elevul!
10. Un scenariu posibil: salarizare mai mică, nu are importanţă cu cât, normare tip muncă patriotică, directori susţinuţi de mafia locală şi/sau eventual politic, dotări mimimale şi doar acolo unde se tace din gură , toate conduc spre ceva de genul hai să ne facem că muncim, legal, nu altfel, adică la standard minimal că aşa ne luăm banii de supravieţuire, îndobitocire fără formare, a doua slujbă sau fuga în …Egipt, şi elevi meditaţi prin această formă ideală de învăţământ privat. Totul legal. Şi cei care nu ar fi avut ocazia să devină cineva dacă nu ar fi existat învăţământ de masă ce vor deveni şi în ce ţară?
Addenda: dezbaterea publică are şi avantajul ei, nu necesită răspuns… dacă toate-acestea fi-vor învăţate poate avem o şansă. Nici un om nu are acces la adevărul absolut decât în împrejurări cu totul excepţionale, deci nici eu şi alţii nu facem decât să exprimăm nişte principii de bun simţ de la care nu am dori să abdicăm după peste 20 de ani de muncă adevărată. Poate unii doresc asta, deoarece ar deschide pieţe nebănuite pentru cei ce au de unde să plătească o educaţie corespunzătoare: pentru şanse egale luptăm acum iar Codul trebuie să ne susţină. Evaluarea trebuie să înceapă înainte de reforma de sistem, altfel căţeii remanenţi din evul mediu al sistemului Românesc de educaţie vor pune piedici prin însăşi prezenţa lor acolo; la urma urmei şi nouă ni se cere efectuarea evaluării iniţiale şi parcă eram egali, nu?
11. Iată un exemplu; ultima găselniţă de reducere a posturilor, aminteşte de zicala moşului sfătos/zânei/babei bune către erou în basmele populare româneşti, cine nu-l ştie să-şi caute bătrâni să i-l spună! Şi cererea de muncă patriotică pentru directori este interesantă, ca şi reglementarea prost înţeleasă pentru palate şi cluburi cum că, deşi legal e să se acorde concediu 62 de zile calendaristice vara, acolo, unde vacanţa este numai între 1 iulie-31 august, se solicită efectuarea a două săptămâni activitate în timpul verii! Noroc de Curtea Constituţională care a decis că nu e normal să avem obligatoriu concediu fără plată.
12. Mai sunt multe plângeri legate de sistem, siguranţa în şcoli în condiţiile reducerii posturilor şi imposibilităţii angajării personalului de pază, reparaţiile efectuate cu surle, trâmbiţe şi prea mulţi bani exact în timpul şcolii, asta e de cam 2-3 ani; curriculum “ciuruit” în numele simplificării, elevi care ţipă “nu avem nevoie de nimic altceva decât de note bune ca să intrăm la o facultate fără concurs”-cu scuze faţă de cei cu adevărat elevi, necorelare între discipline, directori nepregătiţi şi cu spectrul demisiei în faţă din 4 în 4 ani şi multe altele. dar acum vom discuta pe codul propus, pentru că din propunerea unei comisii care nu are atribute în domeniu nu voi face decât să preiau ce e bun; am făcut acelaşi lucru pentru propunere de curriculum extraşcolar în 1996 dar propunerea a fost “îngropată” la minister, deşi era elaborată în comisie naţională.
În rest, mai are rost să scriu ceva?
Comentarii»
No comments yet — be the first.